Un copil de nouă ani a ajuns la spital în comă alcoolică. Băiatul susține că nu a băut nimic
„Pacientul, în vârstă de nouă ani, a fost preluat în stare comatoasă şi transportat la Urgenţe Pediatrie. Prezenta o comă de etiologie neprecizată, agitaţie psihomotorie. A fost stabilizat ulterior, iar la spital a început să îşi revină”, a spus medicul Eduard Gurău, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, citat de Monitorul de Botoșani.
În urma analizelor, băiatul prezenta 0.47 mg/L alcool pur în aerul expirat.
În ciuda acestor rezultate, copilul a negat că ar fi consumat alcool.
În urmă cu câteva luni, un alt copil, tot de nouă ani, a ajuns la spital în comă alcoolică, după ce consumase vișinată dintr-o sticlă găsită în casă.
„În ultima perioadă a crescut numărul adolescenţilor cu consum de alcool, combinat cu consum de substanţe psihoactive. Din păcate, frecvenţa cu care sunt internaţi a crescut.
Lipseşte suportul familial, provin din familii dezechilibrate, disfuncţionale, cu absenţa supravegherii şi autorităţii parentale, şi aceşti adolescenţi, ei vulnerabili fiind, vor găsi soluţia la problemele şi dificultăţile cu care se confruntă prin consum de alcool combinat cu consum de droguri”, a declarat medicul primar de psihiatrie pediatrică Laura Jijie, coordonator în cadrul Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Judeţean.