Un copil de 7 ani a murit în Ilfov din cauza unui șofer băut
Your browser doesn't support HTML5 video.
A fost nevoie și de intervenția forțelor de ordine, în momentul în care rudele copilului au aflat de nenorocirea care s-a abătut asupra lor.
Zeci de oameni, rude ale copilului care se afla în mașina care a provocat tragedia, au acaparat strada și s-au dezlănțuit.
În scurt timp, însă, polițiștii și jandarmii au intervenit, iar spiritele s-au calmat.
Șoferul care a provocat accidentul mergea dinspre Buftea către Mogoșoaia în momentul în care a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a izbit violent o mașină care circula regulamentar.
Bărbatul de 36 de ani era în mașină alături de o femeie și doi copii, iar în urma impactului unul dintre cei mici, un băiețel în vârstă de 7 ani, și-a pierdut viața.
Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU: "În primul autoturism au fost găsite două persoane adulte care au fost descarcerate. Iar cei doi copii care s-au aflat pe bancheta din spate au fost găsiți la câțiva metri distanță. Unul dintre ei era decedat".
Adulții salvați de pompieri au fost trasportați la Spitalul Floreasca din Capitală, în timp ce copilul care a supraviețuit la Spitalul Grigore Alexandrescu.
În mașina care circulă regulamentar se aflau două femei. Ambele au fost transportate la spitalul Elias.
Subcomisar Gabriel Onofragi, șeful Serviciului Rutier Ilfov: "Șoferul autovehiculului vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, 0,64 alcool pur în aerul respirat."
În urma unei anchete se va stabili cum s-a petrecut cu exactitate accidentul.