Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un botoșănean a murit strivit de Land Roverul său, în fața casei. A vrut să-l oprească cu mâinile

Un bărbat de 52 de ani, din județul Botoșani, a murit chiar în poarta casei sale, acesta a fost strivit de propriul autoturism.

Accidentul a avut loc sâmbătă seara, în satul Mlenăuţi, comuna Hudeşti. Bărbatul s-a întors de la muncă şi a oprit autoturismul marca Land Rover în fața casei, a tras frâna de mână și a coborât să deschidă poarta. Autoturismul a luat-o însă la vale, terenul fiind în pantă. Când a văzut ce se întâmplă, acesta s-a băgat în fața mașinii în încercarea de a o opri. Mașina l-a aruncat însă în șanț, trecând peste el și strivindu-l, relatează monitorulbt.ro.

Mai multe persoane care au asistat la scenă au încercat să îl scoată de sub mașină, însă nu au reușit. Ei au sunat la 112 cerând sprijinul autorităților.

La fața locului a ajuns o ambulanță de la Darabani şi echiajul SMURD de la Botoşani, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare începute imediat, bărbatul nu a putut fi salvat.

De asemenea, polițiștii de circulație, dar și criminaliștii au ajuns la fața locului pentru a stabili toate circumstanţele producerii accidentului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult