Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bătrân a stat o noapte întreagă pe fundul unei fântâni, lângă cadavrele fiilor săi

Tragedie uriaşă în oraşul Omsk din Rusia.

Doi fraţi, de 43 şi 35 de ani, dintr-o suburbie a oraşului Omsk, au băut prea mult şi, după ce s-au luat la bătaie, au căzut, în circumstanţe neclare, în fântâna din curte, adâncă de 20 de metri. Amândoi au murit în urma rănilor suferite, scrie LifeNews.ru.

Tatăl lor, sperând că fii săi sunt vii, a încercat să-i salveze din fântână. Cum nu avea nicio frânghie suficient de lungă, a coborât în puţ folosind un furtun de grădină din cauciuc. Acesta s-a rupt, aşa că bătrânul a stat toată noaptea pe fundul fântânii, lângă cadavrele fiilor lui.

Abia dimineaţă strigătele sale au alertat un vecin, care a chemat pompierii. Bătrânul a scăpat cu viaţă iar autorităţile au declanşat un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult