Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat și-a ucis soția în scara blocului, în Botoșani. Fiica lor i-a găsit pe amândoi într-o baltă de sânge

Your browser doesn't support HTML5 video.

Soțul i-a devenit călău unei femei din Botoșani. Bărbatul a înjunghiat-o mortal în scara blocului, apoi a încercat să își ia viața.

Cei doi au fost găsiți într-o baltă de sânge de fata lor, în vârstă de 18 ani. Ea a sunat la 112 și a cerut ajutor, relatează Monitorul de Botoșani.

Victima obținuse acum câteva săptămâni ordin de protecție împotriva individului, însă acest lucru nu l-a oprit să îi curme zilele.

Miercuri seara, când femeia în vârsta de 53 de ani se întorcea, cel mai probabil, de la serviciu, a fost așteptată în scara blocului în care locuia de sotul ei. Primele date arată că bărbatul s-a năpustit asupra victimei și a înjunghiat-o de mai multe ori. Apoi a încercat să-și pună capăt zilelor. Cea care a descoperit nenorocirea a fost fata celor doi.

Bogdan Ursu, director medical SAJ Botoșani „S-a găsit o persoană de sex feminin în stop cardio-respirator cu plăgi înjunghiate în regiune laterocervicală stângă și toracică posterioară s-au efectuat manevre de resuscitare cu rezultat negativ.”

Individul, găsit de politisti cu mai multe răni, a fost transportat la spital. În grija medicilor a ajuns și fiica lui, care a suferit un atac de panică.

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani: „Bărbatul prezenta răni superficiale la nivelul pieptului. Din primele verificări a reieșit faptul că acesta și le-ar fi creat singur.”

Potrivit anchetatorilor, femeia obtinuse un ordin de protecție pentru șase luni împotriva soțului, iar polițiștii nu au fost sesizați in legatura cu o posibilă încălcare a restrictiei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au deschis în acest caz un dosar penal pentru omor calificat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult