Un bărbat din Olt şi-a înjunghiat mama şi vecina, apoi a dat foc casei şi a încercat să se sinucidă
Femeile ar fi fost victimele unui bărbat de 46 de ani, fiul femeii găsite decedată.
Potrivit unor surse judiciare, agresorul ar fi ucis-o pe mama sa, o femeie de 72 de ani, a incendiat locuinţa acesteia, apoi a mers la o vecină, o femeie de 66 de ani, pe care a înjunghiat-o. Bărbatul ar fi încercat să se sinucidă, provocându-şi mai multe răni în zona gâtului şi abdomenului.
Sâmbătă dimineaţa, Ambulanţa a fost solicitată să intervină în comuna Brastavăţu, unde serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă a acţionat pentru stingerea unui incendiu de locuinţă, fiind găsită o femeie care prezenta plăgi înjunghiate şi era incendiată, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, Alina Duminică.
"La intervenţie s-au deplasat două echipaje de Ambulanţă, care au găsit o femeie în vârstă de 72 de ani, decedată, prezentând plăgi înjunghiate şi fiind incendiată. De la faţa locului echipajele medicale au preluat o femeie de 66 de ani, vecină cu persoana găsită decedată. Ea prezenta două plăgi înjunghiate paravertebral stâng şi drept. Această femeie este o persoană care avea dificultăţi de deplasare. Ea a fost găsită în stare critică, dar conştientă şi a fost transportată la un spital din municipiul Craiova. Tot de la faţa locului, echipajele medicale au preluat şi un bărbat care prezenta plăgii înjunghiate la nivelul abdomenului şi gâtului. El era conştient, a fost transportat la camera de primiri urgenţe a Spitalului Caracal", a spus Duminică.
La caz s-au deplasat echipe de anchetatori de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt şi de la Parchetul pentru Tribunalul Olt. În cauză se efectuează cercetări pentru omor şi tentativă de omor.
"Echipa operativă a IPJ Olt a fost prezentă la faţa locului şi, în urma primelor cercetări, a reieşit că sunt suspiciuni de omor şi tentativă de omor, iar cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 14-04-2018 14:32