Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat din Neamț și-a dat foc la casă după ce a încercat să-și incendieze soția. De la ce a pornit totul

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un bărbat de 61 de ani din Neamţ riscă să ajungă la închisoare, fiind acuzat că și-a incendiat locuința.

 

În plus, omul şi-ar fi ameninţat cu moartea soţia. Individul a fost încătuşat şi dus la spital, unde va fi supus unei expertize psihiatrice.

Scandalul a izbucnit de la o bucată de teren pe care soția bărbatului de 61 de ani nu ar fi vrut să o vândă. Omul, furios peste măsură și băut bine, s-a năpustit asupra femeii.

Maria Florea, soția suspectului: ”A luat bidonul cu benzină și a aruncat asupra mea că a zis ca să îmi dea foc întâi. Nu am mai zis nimic și m-am vârât în șură să mă dau din calea lui, că dacă e beat eu de obicei plec din calea lui. Când am ieșit afară am văzut foc, foc”.

Fiul celor doi, care are casa lângă gospodăria părinților, a sunat la 112 și a cerut ajutorul pompierilor. Dar, când au ajuns militarii, nu mai rămăsese mare lucru de salvat din locuința înghițită de flăcări.

Citește și
Locul unde a fost descoperită femeia ucisă în Giurgiu
Filmul tragic al morţii tinerei găsite pe un câmp, în Giurgiu. De ce i-au dat foc colegii de apartament

”- Uitați în ce hal e. - Unde a dat foc? - El acolo a dat foc unde e soba aia acolo, am avut făcut ca o bucătărie de vară”.

Bărbatul care a pus focul este cercetat de polițiști pentru distrugere și amenințare.

Georgiana Moşu, IPJ Neamţ: ”Bărbatul a fost internat la secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Neamț pentru investigații de specialitate urmând a fi expertizat din punct de vedere neuropsihic".

Soția individului, îngrozită de faptul că un asemenea episod s-ar putea repeta dacă bărbatul nu este trimis în spatele gratiilor, a cerut emiterea unui ordin de protecție și speră ca oamenii legii să o apere de cel alături de care și-a petrecut până acum viața.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult