Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat din Câmpulung se dădea drept regizor pentru a şantaja femei. Ce le punea să facă

Caz şocant descoperit de poliţie în Câmpulung Muscel. 

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, A. I.-L., domiciliat în municipiul Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, a fost reţinut de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la pornografie infantilă, instigare la viol, pornografie infantilă în formă continuată şi şantaj în formă continuată.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT central, măsura a fost dispusă, vineri, 9 august, pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 10 august Tribunalul Brăila a dispus faţă de inculpatul A. I.-L măsura preventivă a arestului la domiciliu.

"În fapt, s-a reţinut că, în luna iunie 2019 inculpatul A. I.-L i-a solicitat inculpatei C. F. să întreţină un act sexual oral cu fiul său minor, în vârstă de 3 luni, aflat în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, solicitând totodată inculpatei să efectueze operaţiuni de producere de materiale pornografice cu minorul (fotografiind şi filmând actele sexuale orale pe care le-a întreţinut cu acesta), să stocheze într-un sistem informatic materialele pornografice produse şi să i le trimită prin intermediul unei aplicaţii", se arată în comunicat.

De asemenea, s-a reţinut faptul că, în perioada iunie 2019 - august 2019 inculpatul "a constrâns mai multe persoane de sex feminin să întreţină relaţii sexuale cu acesta, ameninţându-le cu darea în vileag a unor fotografii compromiţătoare pentru persoanele respective".

Citește și
Un pedofil a fost băgat cu capul în toaletă de colegul de celulă, până a murit
Ce a păţit un individ condamnat pentru că a violat o fetiţă. Gardienii l-au găsit în celulă

Din probele adunate de procurori reiese că, începând cu anul 2019 inculpatul A. I. -L. a conceput o modalitate de a cunoaşte persoane de sex feminin în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu acestea.

"Astfel, inculpatul a creat două conturi de utilizator pe o reţea de socializare, folosind identitatea unui cunoscut actor de televiziune şi un cont pe o aplicaţie de mesagerie. Prin intermediul conturilor din reţeaua de socializare create în numele actorului, inculpatul a intrat în legătură cu diferite persoane de sex feminin cărora le transmitea că este cunoscutul actor de televiziune şi le poate oferi un rol într-un serial tv.Astfel, inculpatul pretindea că le intermediază contactul cu regizorul filmului, persoană în numele căruia răspundea tot inculpatul şi care le solicita să trimită în prealabil fotografii şi înregistrări în ipostaze nud, mimând sau desfăşurând efectiv activităţi de natură sexuală. Ulterior, acestea erau chemate pentru un "casting", iar inculpatul întreţinea relaţii sexuale cu acestea, pretinzând că este regizorul care le poate oferi un rol în serialul de televiziune.Dacă victimele refuzau ulterior să se întâlnească cu acesta, inculpatul le şantaja cu divulgarea fotografiilor şi înregistrărilor pe care acestea le trimiseseră anterior "castingului", solicitând diferite sume de bani pentru a nu da publicităţii materialele pe care le deţinea", se arată în comunicat.

Sursa citată, menţionează că în aceeaşi cauză, faţă de inculpata C. F., la data de 12 iulie 2019 procurorii DIICOT Brăila au solicitat Tribunalului Brăila luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpată, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi viol.

"Prin încheierea din data de 12 iulie 2019, Tribunalul Brăila a respins solicitarea formulată de către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Brăila, dispunând luarea faţă de inculpata C. F. a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, de la 12 iulie 2019 până la 9 septembrie 2019", potrivit comunicatului.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult