Un bărbat din Botoșani și-a omorât iubita și s-a lăudat 2 zile cu asta, fără să-l creadă nimeni. A dormit lângă cadavru
Bărbatul din localitatea Santa Mare a fost reținut de polițiști chiar în ziua în care a împlinit 48 de ani și internat la Psihiatrie pentru a vedea dacă a avut discernământ, scrie Monitorul de Botoșani.
Individul s-a lăudat vecinilor la cârciumă și i-a spus și mamei sale că și-a omorât iubita din bătaie încă de săptămâna trecută, dar nu l-a luat nimeni în serios. În cele din urmă, o vecină a sesizat că nu a mai văzut-o pe femeie de câteva zile și a sunat la 112.
„I-a spus şi mamei lui, spunea şi la bar în sat. Se lăuda că a bătut-o cu o coadă de mătură până nu a mai mişcat. Nimeni nu l-a luat în seamă iniţial, pentru că el este cu probleme psihice şi tot timpul băut şi lumea nu îl prea ia în seamă”, a spus unul dintre vecinii bărbatului.
La fața locului au ajuns un echipaj de poliție și unul de ambulanță, care au găsit femeia moartă în casă.
„Din păcate nu s-a mai putut face nimic. Decesul a surveni în urmă cu aproape 48 de ore, după semnele de degradare”, a spus un cadru medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA).
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.