Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat din Alba și-a ascuns tatăl decedat în congelator timp de o lună

Your browser doesn't support HTML5 video.

Caz şocant într-o localitate din Alba. Un bărbat în vârstă de 39 de ani este cercetat pentru profanare de cadavre, după ce tatăl său a fost găsit mort în casă, în condiţii sinistre.

Tânărul în vârstă de 39 de ani locuia cu tatăl lui invalid şi îl îngrijea. Nimeni nu le trecea pragul casei. Se pare că moartea bătrânului s-a produs în decembrie.

Şi totul a ieşit la iveală după ce poştaşul a venit să îi aducă pensia şi nu a găsit pe nimeni acasă. A anunţat problema la poliţie şi trupul victimei a fost găsit într-o ladă frigorifică.

Audiat, fiul le-a spus poliţiştilor că într-o zi când a venit acasă şi-a găsit tatăl mort, a intrat în panică şi l-a ascuns. Deşi nu a fost găsite urme de violențe pe corp, până la efectuarea necropsiei poliţiştii nu exclud nicio variantă.

Bărbatul de 71 de ani locuia doar cu fiul lui în localitatea Oiejdea. Erau foarte retraşi, spun cunoscuţii lor, iar bătrânul se deplasa cu ajutorul unui cărucior, căci avea ambele picioare amputate.

Citește și
Victoria Kanger
Femeie din SUA, arestată. Ce au găsit polițiștii în congelatorul său

Vecină: „A murit cam în 10 decembrie şi nu a anunţat pe nimeni. L-a băgat într-un frigider vechi. Până are o rudenie pe aici, prin sat, până nu s-au interest de el şi a venit poliţia şi l-au găsit în frigider.”

În noaptea de Revelion bărbatul le-a spus vecinilor care l-au întrebat despre tatăl lui că totul e în regulă.

Vecină: „A venit şi dânsul, băiatul să bea un pahar cu noi să zică „La mulţi ani, An Nou fericit”. Nu mi-am dat eu cu seamă că tatăl şi l-am întrebat: „Tatăl tău ce face?” Și a zis: „În treaba lui, acolo.” A fost poştaşul la ei, a strigat, nu a venit, s-a dus mai departe. Au un neam mai departe şi a zis să vină să vadă că nu răspunde nimeni la poartă şi posibil aşa s-a aflat.”

Medicii legişti vor face necropia pentru a stabili cum a murit bătrânul.

Comisar Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt IPJ Alba: „Nu au fost identificate urme de violenţă. Ar fi venit acasă, l-ar fi găsit pe tatăl său decedat, s-ar panicat şi l-ar fi băgat în congelator. A fost găsită în locuinţa bătrânului o importanţă sumă de bani."

Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore pe tânărul în vârstă de 39 de ani care este cercetat pentru profanare de cadavre.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult