Un bărbat chel a fost decapitat într-un ritual. Oamenii credeau că are aur în cap
Polițiștii au mai spus că cei care l-au decapitat voiau să vândă capul unui client din Mali, dar că acesta nu s-a prezentat la locul stabilit pentru a face tranzacția. Astfel, capul a fost abandonat în Muandiwa, notează BBC.
Unii mozambicani cred că în capul barbaților care nu au păr se găsește aur. Primele rapoarte despre bărbați fără păr pe cap și uciși într-un astfel de ritual au apărut în 2017. La acea vreme, poliția spune că oamenii care fac acest lucru sunt mânați de superstiții. “Comunitatea locală consideră că bărbații chei sunt bogați”, a spus un comandant, când au început să apară primele astfel de crime, conform Tylaz.net.
Mai mult, comerțul cu diverse părți ale corpului uman este des întâlnit în Mozambic, Malawi și Tanzania, deoarece oamenii de aici cred că acestea aduc noroc și dragoste. Foarte căutate sunt părți din corpul oamenilor care suferă de albinism.