Un bărbat a murit într-un cazan cu borhot, în timp ce sărbătorea ziua fiicei sale
Your browser doesn't support HTML5 video.
Era cunoscut cu afecţiuni cardiace, iar medicii legişti trebuie să stabilească acum dacă boala i-a adus sfârşitul, ori s-a intoxicat cu vapori de alcool şi s-a înecat.
Bărbatul era căsătorit şi avea o fiică la casa ei. Joi au petrecut împreună onomastica tinerei, apoi omul a decis să-l ajute pe cuscrul sau în gospodărie. Rudă: „A scos borhot dintr-un bidon de tablă, de 200 de litri. A căzut cu capul în borhot. M-am dus târziu să îl chem la masă, lua nişte pastile de inimă, dar nu e asta, s-a înecat, a căzut şi nu a mai putut să iasă.”
Proprietarul gospodăriei povesteşte că făcea nişte mici pe grătar, iar după aproape 20 de minute a mers să vadă ce face cuscrul său. Aşa l-a găsit inconştient în butoiul cu borhot.
Speriat, proprietarul a început să ţipe după ajutor, iar un vecin a venit să vadă ce se întâmplă. A sunat la 112 şi a chemat un echipaj de la ambulanţă. În zonă se ajunge însă foarte greu, iar când au ajuns salvatorii aici, victima decedase deja.
Elena Olaru, medic Spitalul Găeşti: „Cauzele sunt multiple ţinând cont că este cardiac. În primul rând mirosul de la borhot, vaporii emanaţi, care l-au ameţit, ar fi putut să facă un preinfarct sau chiar şi un infarct, un accident vascular.”
Trupul fără viaţă a fost dus la Serviciul de medicină legală, pentru autopsie. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.