Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a fost înjunghiat pe o stradă din București, în urma unui scandal. Scenele șocante au fost surprinse de camere

Your browser doesn't support HTML5 video.

Imagini șocante în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 56 de ani a fost înjunghiat în fața unui magazin, iar scena a fost suprinsă de o cameră de supraveghere.

Atenție, urmează detalii ce vă pot afecta emoțional!

Incidentul a avut loc sâmbătă la ora 22:30 în fața unui magazin din zona Giulești, dar imaginile atacului au apărut abia luni. O cameră de supraveghere a înregistrat momentul în care agresorul, un bărbat de 47 de ani, vine într-o mașină de culoare albă și oprește în dreptul victimei. Apoi iese din autoturism ținând în mână un cuțit pe care îl îndreaptă de mai multe ori către cel vizat! După o discuție aprinsă, la un moment dat agresorul pare că se retrage, dar se răzgândește imediat și îl lovește de două ori în zona toracelui și a abdomenului. Bărbatul de 57 de ani reușește, totuși, să rămână în picioare. Polițiștii de la omoruri spun, pe baza raportului medical, că rănile suferite de victimă au fost grave, Bărbatul a fost internat la Spitalul Elias și acum ar fi în stare stabilă, dar nu a putut fi deocamdată audiat. Polițiștii nu au reușit să îl convingă pe agresor să le spună care a fost motivul atacului. Nici martorii nu au putut povesti totul cu exactitate pentru că, spun anchetatorii, și ei și victima s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Suspectul este deja arestat preventiv, pentru tentativă de omor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult