Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Mereu voia să fie îmbrățișat”. Un băiețel a fost găsit mort, ghemuit lângă cadavrul tatălui său

Un băiețel în vârstă de doi ani a murit de foame și a fost găsit după câteva zile lângă cadavrul tatălui său. Se pare că bărbatul a suferit un atac de cord.  

Băiețelul și tatăl său, din Lincolnshire, Anglia, au fost văzuți pentru ultima dată înainte de Crăciun.

Bărbatul în vârstă de 60 de ani se pare că avea o afecțiune cardiacă preexistentă și a murit în urma unui atac de cord. În casă cu el se afla doar băiețelul în vârstă de doi ani și câinele lor, Skylar, care a supraviețuit în mod miraculos.

Copilul a petrecut zile întregi fără apă și mâncare, în casă cu un cadavru

Băiețelul pe nume Bronson și tatăl său, Kenneth, se aflau în evidența serviciului de asistență socială. 

„Mi se rupe inima. Bronson merita mult, mult mai mult decât atât. Era un băiețel atât de iubitor și adorabil. L-au găsit ghemuit la picioarele lui Kenneth”, a declarat un prieten de familie pentru The Sun.

Citește și
Accident SUA
Șofer găsit leșinat de la băutură în mașină, cu un cadavru pe locul din dreapta. Poliția a făcut apoi o descoperire șocantă

„A fost lăsat în întuneric și trebuie să fi fost îngrozit și atât de confuz. Trebuie să fi crezut că tatăl său doar dormea sau ceva de genul ăsta. Era pur și simplu superb. Era mereu zâmbitor și atât de iubitor. Întotdeauna voia să fie îmbrățișat", a mai spus prietenul familiei.

Când asistenții sociali au venit să-i viziteze pe Bronson și Kenneth la începutul lunii ianuarie nu au primit niciun răspuns.

La a doua vizită eșuată, efectuată după câteva zile, a fost chemată Poliția. Agenții sunt cei care au făcut descoperirea macabră. 

„Poliția a fost anunțată de moartea unui bărbat de 60 de ani și a unui copil de doi ani într-o proprietate din Skegness, în jurul orei 15.25 pe 9 ianuarie. Au fost efectuate investigații, iar decesele nu sunt tratate ca fiind suspecte", a declarat Poliția din Lincolnshire. 

În mod șocant, cadavrele lui Kenneth și Bronson au fost găsite abia pe 9 ianuarie. 

Cei doi erau clasificați drept persoane vulnerabile și erau verificați săptămânal de serviciile sociale.

Mama băiețelului și-a văzut pentru ultima oară copilul înainte de Crăciun, înainte de o ceartă pe care a avut-o cu tatăl băiețelului. 

„Dacă serviciile sociale și-ar fi făcut treaba, Bronson ar fi încă în viață. Dar nu au făcut nimic. Bronson a murit de foame pentru că tatăl lui a murit. Ei cred că Kenneth a murit în jurul datei de 29 decembrie”, a spus ea.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult