Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un azil al groazei, descoperit în Teleorman. În ce condiții sunt ținute persoanele cu dizabilități: ”De 3 zile legat”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un azil al groazei a fost descoperit în Teleorman.

Un control în acest centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilități a scos la iveală condiții de trai imposibile. Pături îmbâcsite, mâncare expirată și toalete mizerabile, ba chiar unii pacienți erau legați de pat. În urma verificărilor, reprezentanții Consiliului de Monitorizare au făcut două plângeri penale, iar Consiliul Județean a demis conducerea DAGSPC.

29 de bărbați și 21 de femei supraviețuiesc la limită în Centrul pentru Persoane cu Dizabilități din Olteni, Teleorman, spun inspectorii veniți în control. Au găsit acolo oameni imobilizați la pat, persoane cu probleme psihice ori puse sub interdicție judecătorească. Unii dintre pacienți erau chiar legați de pat.

Totul arată dezolant: de la subsolul inundat și plin cu deșeuri menajere, la grupurile sanitare ruginite, extrem de murdare, toaletele fără uși și cabinele de duș rupte. Azilul era mai curând un focar de infecție, spun anchetatorii.

Tudor Ionuț, expert independent: ”De trei zile legat, curățenie la două săptămâni, carne expirată.''

Citește și
poliție Franța
Angajat înjunghiat mortal de un solicitant de azil, la un centru de primire a refugiaţilor din Franța

51 de angajați sunt în organigrama căminului, însă azilul funcționează doar cu 38. Unitatea este în subordinea Consiliului Județean Teleorman, iar reprezentanții acestuia spun că le-ar fi fost acordată finanțarea necesară pentru toate lucrările.

Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman: ''Bugetul acestei instituții a fost cel care a permis să fie rezolvate toate problemele, să nu ajungem în situații de acest gen. Să mergi să constați că caloriferele sunt cumpărate și nemontate, că e cumpărată vopsea și nu s-a făcut igienizarea, deficiență majoră de management, am luat decizia să schimb întreaga conducere a DGASPC, iar celelalte persoane cu funcții de execuție vor face obiectul unei cercetări administrative.''

Emanuel Botnariu, președintele Consiliului de Monitorizare: ”Peste 800 de asemenea situații pe care noi trebuie să le controlăm o dată pe an cel puțin, dar noi avem 10 inspectori de monitorizare, un deficit maxim de personal.''

Reprezentanții Consiliului de Monitorizare au depus două plângeri penale în acest caz.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult