Ultimele cuvinte pe care o fetiță de 8 ani i le-a spus tatălui ei înainte să o ucidă. VIDEO
Galerie foto
Timothy Jones Jr., din South Carolina, riscă pedeapsa capitală, după ce a fost găsit vinovat pentru că și-a ucis cei cinci copii, cu vârste cuprinse între unul și opt ani, scrie Daily Mirror.
Inginerul IT este acuzat că a pus cadavrele celor cinci copii, Merah (8 ani), Elias (7 ani), Nahtahn (6 ani), Gabriel (2 ani) și Abigail (un an), în mașina sa și a continuat să circule cu ea timp de o săptămână.
Bărbatul a fost arestat, în septembrie 2014, după ce, la un control de rutină, polițiștii au constatat un miros îngrozitor în mașină, pe care l-au descris ca fiind “mirosul morții”. Între timp, criminalul își îngropase copiii într-o zonă rurală din Camden, Alabama.
Bărbatul ar putea fi condamnat la moarte
Agentul FBI David Mackey a declarat, în timpul procesului, început pe 14 mai, la tribunalul Lexington, că Merah a asistat la uciderea frățiorul ei mai mic, Elias.
"Apoi, s-a dus la fiica lui, Merah Gracie, și a strâns-o de gât, la fel ca pe Elias. Înainte de a o ucide, fata i-a spus: "Tată, te iubesc", a declarat David Mackey.
Bărbatul era despărțit de mama copiilor, iar aceștia se aflau la el în acea perioadă.
Avocații lui Jones Jr încearcă să evite condamnarea acestuia la moarte, susținând că nu se află în deplinătatea facultăților mintale.
El ar fi declarat anchetatorilor că vocile pe care le aude sunt cele care l-au îndemnat să comită oribila faptă.
Procesul americanului este amplu mediatizat, fiind transmis live pe rețelele de socializare.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: mirror.co.uk
Etichete: SUA , proces , tata criminal , pedeapsa capitala
Dată publicare: 25-05-2019 13:57