Modifica setarile cookie
Toate categoriile

De ce a fost ucisă profesoara Cristina Palu din Cernavodă. Ucigașul a fost prins

Your browser doesn't support HTML5 video.

Procurorii constănţeni l-au reţinut pentru 24 de ore pe ucigaşul femeii găsită decedată într-o locuinţă din Cernavodă, stabilind că este vorba de cel care îi montase geamurile termopan de la locuinţă şi uşa de la intrare.

El a vrut să îi fure cheile profesoarei Cristina Palu pentru a reveni ulterior să fure diverse bunuri, dar a fost suprins de victimă. Bărbatul a vrut să se sinucidă, înghiţind otravă de şobolani şi antigel, relatează News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorii au reuşit prinderea bărbatului care a ucis-o pe femeia de 52 de ani din Cernavodă.

Ei au stabilit că agresorul îi montase femeii geamurile termopan şi uşa de la apartament cu eva timp în urmă, iar acum ar fi vrut să îi fure cheile de intrare pentru ca apoi să intre în locuinţă când vicima nu se afla acasă pentru a-i sustrage divese bunuri.

Bărbatul a sunat-o pe femeie marţi seară, pretextând că doreşte să mai verifice ceva la ea în apartament, iar victima l-a primit. În momentul când a văzut că bărbatul încearcă să îi fure cheile de la apartament, femeia a început să ţipe. Atunci a imobilizat-o, i-a pus un căluş în gură ca să nu poată ţipa şi a strangulat-o cu o chingă folosită pentru prinderea bagajelor la maşină şi apoi a abandonat-o lăsând-o cu mâinile legate.

Procurorii au mai precizat că bărbatul i-a furat apoi femeii suma de 500 de lei, telefonul mobil şi mai multe carduri bancare aflate în poşeta victimei.

Ucigaşul a fost găsit de o patrulă de poliţie în apropiere de localitatea Deleni în timp ce vomita pe marginea drumul, el spunând anchetatorilor că a înghiţit otravă de şobolani şi antigel. Bărbatul a fost transportat la spital, unde a stat câteva ore pentru îngrijiri medicale, iar după ce starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit a fost dus la audieri, iar ulterior a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor, aflându-se în prezent în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

El va fi prezentat instanţei, vineri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Trupul neînsufleţit al femeii a fost găsit joi dimineaţă. Sora ei a sunat la 112 pentru că nu mai reuşise să o contacteze, iar un echipaj de pompieri a intrat în locuinţă şi a găsit-o pe femeie decedată, ulterior cercetările fiind preluate de către procurori. Femeia ucisă era profesoară la Medgidia.

Suspectul a încercat să însceneze o agresiune sexuală

 

 

 

Bărbatul de 42 de ani este acuzat de omor calificat şi tâlhărie şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă să stea la puşcărie următorii 20 de ani.

După audieri, procurorii şi poliţiştii au pus cap la cap tot ce s-a întâmplat la Cernavodă. După crimă, bărbatul ar fi stat în apartamentul femeii ore în şir, pentru că nu ştia cum să facă să scape fără să fie pedepsit. A încercat să însceneze o agresiune sexuală, apoi a povestit că i-a trecut prin cap să fugă din ţară, înainte să dea poliţia peste el.

Anchetatorii au ajuns însă repede să-i dea de urmă. Sora victimei a fost întrebată dacă bănuieşte pe cineva şi l-a inclus în cercul iniţial de suspecţi.

Pasul decisiv a fost însă făcut de fratele presupusului criminal. Odată ajuns acasă, bărbatul i-a spus acestuia ce a făcut, iar fratele lui s-a dus la poliţie şi a anunţat autorităţile.

Între timp, făptaşul a încercat să-şi ia viaţa, însă a fost salvat şi dus la audieri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult