Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trei bărbaţi din Teleorman, arestaţi după ce au avut relaţii intime cu o minoră, pe care au și filmat-o

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 47 de ani dintr-o comună din judeţul Teleorman au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi că au întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, pe care au înregistrat-o în ipostaze pornografice.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, cei trei bărbaţi au fost reţinuţi luni pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor, iar marţi Tribunalul Teleorman a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, relatează Agerpres.

Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2020 - iulie 2021, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 47 de ani din comuna Vârtoape, judeţul Teleorman ar fi întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu o minoră şi au procedat, cu intenţie, la producerea, deţinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie în orice mod de materiale pornografice cu aceasta.

În urma a patru percheziţii domiciliare efectuate, poliţiştii au ridicat mai multe probe pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La activităţi au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Teleorman.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult