Torturile la care sunt supuşi soldaţii ucraineni prinşi de separatişti. "Mi-au spus că i-au violat"
Irina Gheraşcenko, prim-vicepreşedinte al parlamentului Ucrainei, a dezvăluit presei torturile la care au fost supuşi militarii ucrainei capturaţi de separatiştii pro-ruşi, după ce un grup de prizonieri a fost eliberat recent. Gheraşcenko, care face parte dintr-o comisie internaţională pentru rezolvarea conflictului din Donbas, a relatat pentru Pravda din Ucraina că prizonierii cu care a vorbit după ce au fost eliberaţi de separatişti au fost torturaţi şi chiar abuzaţi sexual.
„Când se întorc în Ucraina sunt supuşi unui examen medical şi unei verificări făcută de servicii. Nu pentru că îi suspectăm de ceva, ci pentru că adunăm informaţii pe care poate că separatiştii vor să le ţină secrete”, spune Geraşcenko. „Medicii mi-au spus că toţi cei pe care i-au consultat aveau traumatisme cranio-cerebrale. Au fost torturaţi, loviţi în zona capului.”
12 dintre prizonierii eliberaţi de separatişti „au declarat că au fost violaţi”, a mai declarat politiciana din Ucraina. „Când auzi de ororile astea, e foarte dureros să vezi cum liderii mondialii zâmbesc la întâlnirile cu Putin. Nu e niciun motiv pentru a zâmbi”.
Estul Ucrainei - regiunile Doneţk şi Luhansk - se află de peste 4 ani sub controlul separatiştilor pro-ruşi. Conflictul din Donbas a făcut peste 10.000 de morţi şi toate încercările de a ajunge la un acord de încetare a focului au eşuat.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV
Etichete: Ucraina , prizonieri , soldati , donbas , separatiști
Dată publicare: 25-07-2018 16:33