Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Se pregătea să devină tată, dar a murit înecat într-un lac. Fratele său l-a găsit fără suflare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sfârșit crunt pentru un bărbat din Bistrița-Năsăud, care se pregătea să devină tată și să se căsătorească peste câteva luni cu iubita lui, însărcinată.

Omul în vârstă de 34 de ani era la pescuit și a intrat în lac pentru a se răcori, dar nu a mai ieșit la suprafață. Pompierii l-au căutat, însă, din cauza întunericului, au întrerupt operațiunea.

Neliniștit, fratele său a început să îl caute singur și l-a găsit fără suflare, după două ore, în apropiere de locul în care a fost văzut ultima oară.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani a mers la pescuit împreună cu mai mulţi prieteni încă de vineri noapte. Sâmbătă seară însă, înainte de a pleca spre casă, a intrat în lacul din localitatea Manic din Bistriţa-Năsăud pentru a se răcori, aşa cum făcuse şi în timpul zilei. Dar, la un moment dat, a dispărut în apa destul de rece.

Prieten martor: "Eram la pescuit cu nişte băieţi,băiatul s-a dezbrăcat şi a intrat în apă. A înotat vreo 15-20 metri şi acolo a dispărut. A încercat să intre un băiat, dar nu ştia să înoate şi s-a întors."

Prieten: "Au spus că s-a dezbrăcat şi a intrat direct în apă până la mijloc... şi n-a mai ieşit, tot strigau după el hai înapoi, hai înapoi, dar nimic."

Disperaţi, amicii omului au sunat după ajutor.

Prietenul cel mai bun: "Ştia foarte bine să înoate, s-a dus la fund, cred că făcut infarct."

Pompierii l-au căutat pe bărbat, dar în zadar.

Lazăr Cristian, ISU BN: "Am fost solicitaţi să intervenim la o persoană căzută în apă, am intervenit cu barcă din dotare, s-au făcut căutări două ore, s-au sistat la căderea nopţii."

Fratele omului, neliniştit, s-a întors în zona după plecarea militarilor şi a continuat căutările. După două ore, a găsit trupul bărbatului şi a anunţat autorităţile. Însă doctorii nu l-au mai putut salva. Cauza morţii va fi stabilită de medicii legişti.

Bărbatul era alpinist utilitar şi anul viitor urma să se căsătorească cu iubita lui, însărcinată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult