Modifica setarile cookie
Toate categoriile

S-a sinucis aruncându-se cu tot cu mașină în lac, lângă Arad. Motivul gestului, o ceartă cu soția

Un bărbat de 42 de ani, din județul Arad, patronul unei firme de transport, a sărit cu tot cu maşină în lacul Ghioroc, după ce le-a spus prin telefon prietenilor săi că are de gând să se sinucidă.

Incidentul șocant s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, după ce bărbatul s-ar fi certat cu soția lui, relatează aradon.ro.

Prietenii bărbatului au fost cei care au sunat la 112 şi au anunţat tragedia. Prietenii victimei au asistat la întreaga scenă.

Bărbatul i-a sunat și le-a spus că vrea să se sinucidă. Aceștia au reușit să depisteze locul în care se afla bărbatul, ținându-l la telefon și cerându-i detalii. Au ajuns la lac, însă în momentul în care și-a văzut prietenii venind spre el, s-a urcat în mașină, a accelerat și a plonjat în lac.

La faţa locului au fost trimise imediat echipaje de poliţişti, pompieri, scafandri şi medici. Când primii poliţişti din comuna Ghioroc au ajuns la faţa locului, maşina încă se mai vedea pe luciul apei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a intervenit cu 10 pompieri şi scafandri. Pe malul lacului au fost montatate reflectoare şi au început căutările, care au fost mult îngreunate de întuneric, temperaturile scăzute, de minus 2 grade Celsius, şi adâncimea mare a lacului.

După câteva zeci de minute, salvatorii au găsit maşina, dar nu și presupusul cadavrul al bărbatului în vârstă de 42 de ani din comuna Covăsânţ, care are un copil.

Bărbatul s-ar fi certat cu soţia şi a plecat de acasă ameninţând că se sinucide. ”Marți seara, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 42 de ani din Covăsânț, în timp ce se afla în propriul autoturism pe malul lacului Ghioroc, a pornit în viteză și a sărit în lac scufundându-se aproximativ 15-20 de metri. Polițiștii continuă cercetările pentru a afla cu exactitate împrejurările cu care s-a produs acest eveniment”, a declarat inspector principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult