Româncă însărcinată în ultima lună, înjunghiată tot de un român în Țara Galilor. Bărbatul a urmărit-o mai bine de o lună
Suspectul, Daniel Mihai Popescu, în vârstă de 28 de ani, este acuzat de tentativă de omor, dar și de urmărirea și intimidarea martorilor, acesta urmărind-o și filmând-o pentru videoclipuri TikTok, potrivit Dailymail.
Totul s-a întâmplat în Aberfan, Andreea Pintilii fiind urmărită de către individ după ce românca și-a dus copiii la școală. Atacul a avut loc în fața casei ei.
În timpul atacului, ea a căutat să-și protejeze fătul nenăscut, în final acesta fiind nevătămat. Individul a fost arestat și este acuzat de tentativă de omor, dar și de faptul că și-a urmărit victima în perioada 25 octombrie - 6 decembrie, a sunat-o cu număr ascuns și a înregistrat un videoclip cu ea pe care, ulterior, l-a încărcat pe TikTok.
Andreea Pintilii a fost transportată la spital și este în afara oricărui pericol.