Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Român găsit mort după inundaţiile din Italia. Cadavrul a fost scos de scafandri

Un bărbat de 35 de ani de origine română a fost găsit mort în regiunea Vincenza, sub un pod.

Românul, despre care poliţia nu a precizat decât că are iniţialele M.F. şi este în vârstă de 35 de ani, s-ar fi înecat sub podul Santa Libera, în apele râului Retrone care trece prin Vicenza.

Orașul din nord-estul Italiei se afla printre cele afectate de vremea rea din ultimele zile, ploile torenţiale ducând la creşterea nivelului apelor. În toată regiunea Vicenza a fost declarat cod roşu până marţi.

Cadavrul a fost decoperit luni de un trecător şi a fost scos cu ajutorul scafandrilor. Autorităţile nu au stabilit până în acest moment cauza decesului şi nu pot preciza dacă acesta are legătură cu vremea rea, însă suspectează că omul ar fi murit „din cauze naturale”, potrivit Vicenza Today.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Citește și
Inundatii in Italia
Italia, sub cod roșu de furtună. Inundații în mai multe zone. FOTO

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult