Răsturnare de situație. Ce au descoperit polițiștii când s-au uitat pe filmările unui accident din Petroșani
Your browser doesn't support HTML5 video.
O cameră de supraveghere care a surprins scena a dovedit faptul că șoferul a accidentat victima intenționat, și nu dintr-o eroare!
Bărbatul de la volan a fost reținut pentru tentativă de omor.
Bărbatul accidentat, în vârstă de 38 de ani mergea pe șosea, când din spatele lui a venit mașina condusă de un individ de 46 de ani. În imagini se observă că autoturismul virează dreapta spre pieton, apoi când acesta încearcă să se ferească, virează stânga și îl lovește.
Totul a pornit de la o ceartă a copiilor celor doi. Laurențiu Ianoș, victimă: ”A venit copilul plângând acasă, eu m-am dus ca părinte, normal, să văd copilul, despre ce e vorba. De acolo ne-am luat la ceartă amândoi, într-adevăr, și eu l-am lovit pe dânsul și dânsul o fugit după mine cu mașina. Deci, a dat efectiv peste mine, dacă nu mă feream…”
Întreaga scenă s-a petrecut sub ochii unuia dintre cei doi copii ai victimei.
După impact, bărbatul a rămas inconștient pe asfalt. O ambulanță l-a transportat la spitalul din Petroșani.
Dr. Alin Vasilescu – manager spitalul Petroșani: ”Este internat pe secția de chirurgie, starea este relativ stabilă, echilibrat hemodinamic, vom vedea cum evoluează.”
Inițial, polițiștii au considerat că au de-a face cu un accident rutier, dar, după ce au văzut îmaginile au schimbat acuzațiile.
Bogdan Nițu – purtător de cuvânt IPJ Hunedoara: ”Polițiștii au stabilit că cel aflat la volan a lovit în mod intenționat victima cu autoturismul, prin urmare s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Vorbim despre comiterea infracțiunii de tentativă de omor.”
Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist, iar bărbatul acuzat de aceste fapte grave a fost reținut pentru 24 de ore.