Povestea șocantă a unei tinere. A fost violată de un profesor, un polițist și un ginecolog
Povestea adolescentei a șocat o țară întreagă, stârnind o adevărată dezbatere publică, relatează BBC.
Cei șase suspecți sunt acuzați de "abuzuri sexuale", potrivit unui comunicat oficial al parchetului.
Povestea a fost dezvăluită în februarie de site-ul de investigații Insajderi. Potrivit publicației, adolescenta, care avea la momentul respectiv 16 ani, a fost violată în mod regulat în 2017 și în 2018, întâi de profesorul său, apoi de polițistul care ancheta cazul și ulterior de un ginecolog.
Tânăra ar fi avut o aventură cu profesorul ei, care i-a promis că se vor căsători. După ce a descoperit că acesta era căsătorit și avea și copii, a mers să-l denunțe la poliție.
Fata a povestit că polițistul căruia i s-a încredința dosarul a amenințat-o că le va povesti părinților acesteia despre relația sa cu profesorul dacă nu se va întâlni cu el într-un hotel, în repetate rânduri.
După ce a rămas însărcinată, polițistul a dus-o să avorteze, unde ar fi fost violată și de ginecolog.
Când Insajderi a raportat cazul, sute de femei au ieșit pe străzile din Kosovo, cerând justiție pentru victimele violenței sexuale.