Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poveste cumplită. Un bărbat a încercat să-și arunce mama bătrână în fântână: ”Tare am mai răcnit”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poveste cumplită într-o comună din Neamț: o bătrână de 82 de ani a fost torturată de fiul ei, care ar fi lovit-o și chiar ar fi încercat, de câteva ori, să o arunce pe biata femeie într-o fântână, ca să scape de ea!

Printr-o mare șansă, victima a scăpat cu viață!

Acum, bărbatul în vârstă de 53 de ani este cercetat pentru tentativă de omor și a ajuns după gratii!

Bătrâna și soțul ei locuiesc împreună cu fiul lor în comuna Borlești din județul Neamț. Băiatul le-a mai făcut necazuri, însă niciodată până acum nu s-au gândit că vor ajunge să se teamă pentru viața lor. Tânărul a răbufnit când mama îi spunea să își facă o casă a lui, ca să se poată mută cât de curând.

Nicolae Lupan: ”Mama spune că a fost tărâtă 50 de metri din casa unde este fântâna respectivă. Eu am găsit-o la un copăcel căzută jos. Era în stare de șoc era plină de sânge. Nu pot să va descriu în cuvinte ceea ce am găsit”.

Citește și
masina, arad
Fost șef MAI, după explozia care l-a ucis pe Ioan Crișan: ”O crimă violentă ce ridică semne de întrebare despre siguranţă”

Agresorul a prins momentul când fratele lui era plecat la pădure și s-a gândit să însceneze un accident la fântână. Bătrâna a supraviețuit, luptându-se din greu cu fiul ei și povestește îngrozită clipele prin care a trecut.

Olimpia Lupan - victimă: ”Am dat să cobor pe scări și el, când m-a văzut, a venit după mine. Am căzut jos și am băgât mâna în gardul asta de sârmă și m-am ținut. Dumnezeu cred că m-a îmbărbătat de am scăpat cu zile. M-a apucat și m-a prins și m-a luat de mâini. Tare am mai răcnit și nu a avut cine mă scoate.”

Bătrână le-a declarat anchetatorilor că de șase ori fiul ei a încercat să o arunce în fântână și s-a zbătut cu disperare ca să scape din mâinile lui. Șansa ei a fost că individul, băut, și-a abandonat planul în cele din urmă.

Când a venit de la pădure celălalt fiu al femeii și-a găsit mama lângă fântână, complet epuizată, rănită, în stare în șoc.

Nicolae Lupan - fratele suspectului: ”Acum doi ani a mai avut o tentativă de omor, că mi-a pus toporul la gât și a avut dosar penal. A trebuit să îl închid, pentru că a trebuit să merg la muncă în străinătate. ”

Vecinii spun că se tem că suspectul s-ar putea întoarce, ca să se răzbune.

Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat de tentativă de omor. Anchetatorii au cerut și o expertiză psihiatrică după ce familia suspectului a declarat că el a mai fost internat în spital, cu probleme psihice.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult