Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pedeapsa primită de un bărbat din Timișoara, după ce și-a violat fiicele minore timp de trei ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un bărbat de 63 de ani din Timișoara a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce și-a abuzat sexual cele două fiice, ambele minore, timp de trei ani.

Totul a ieșit la iveală după ce mama fetelor, care nu mai locuia cu ele, a auzit la telefon că tatăl le lovește și a chemat poliția. Apoi fetele și-au făcut curaj și le-au povestit anchetatorilor calvarul prin care au trecut.

Drama fetelor a început când cele două aveau 10 și 12 ani. Deseori, una dintre ele era trimisă de acasă, astfel încât tatăl să o poată abuza pe cea rămasa cu el.

Iar în alte ocazii, dormea cu ele în pat și le atingea nepermis. Mama era plecată de ani de zile de acasă, din cauza bătăilor îndurate. Chinul fetelor a luat sfârșit anul trecut, când un telefon la 112 anunța că un tată își bate copiii.

Polițiștii au venit rapid la fața locului, unde copilele au povestit totul. La percheziții au găsit inclusiv o scrisoare, pe care fetele nu au mai apucat să o dea asistentei sociale, în care descriau abuzurile.

Citește și
hot
O femeie acuză că a fost violată de un bărbat cunoscut la o petrecere, pe 8 martie. Suspectul a fost arestat

La proces, individul nu a recunoscut nimic, însă magistrații l-au găsit vinovat de viol și agresiune sexuală în formă continuată. A primit 25 de ani de închisoare, însă decizia nu este definitivă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult