Pedeapsa primită de două lesbiene în Malaezia
Cele două femei, în vârstă de 22, respectiv, de 32 de ani, au fost amendate, de asemenea, cu 3.300 Ringgit (800 de dolari), a precizat pentru AFP procurorul pentru culte ale statului Terengganu, din nordul Malaeziei, Mohamad Khasmizan Abdullah.
Cazul intervine în contextul în care Sharia (legea islamică) interzice relaţiile sexuale dintre femei.
"Este o chestiune serioasă. Procurorii au cerut instanţei să impună sentinţa maximă", a precizat Mohamad Khasmizan Abdullah.
Această condamnare este o "tortură", a reacţionat într-un comunicat o mişcare pentru drepturile omului, "Dreptate pentru surori" - al cărui text a primit susţinerea altor organizaţii.
"Penalizarea sexului consensual între adulţi este o încălcare gravă a drepturilor omului", se arată în document.
Dacă pedeapsa - programată pentru 28 august - va fi efectuată, va fi pentru prima dată când femeile sunt pedepsite cu lovituri de băţ în statul Terengganu pentru încălcărea legilor islamice. Ambele femei au fost eliberate pe cauţiune şi au dreptul să facă apel.
Aplicarea acestui tip de sancţiune nu este publică în Malaezia.
Comunitatea LGBT se confruntă cu o presiune din ce în ce mai mare în ultimii ani în Malaezia, o ţară majoritar musulmană.
Sistemul judiciar din Malaezia este dual, instanţele islamice fiind împuternicite să se ocupe de probleme religioase şi de familie, dar şi de situaţii precum adulterul.
Potrivit AFP, 60% din 32 de milioane de locuitori ai Malaeziei sunt musulmani. Deşi aceştia practică - în mod tradiţional - un Islam tolerant, în ultimii ani s-au făcut resimţite unele influenţe conservatoare.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!