Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Patru persoane din aceeași familie au murit într-un accident, în Bihor

Patru persoane din aceeași familie au murit într-un accident care a avut loc duminică, în județul Bihor.

Mașina s-a răsturnat într-un șanț, iar în urma impactului deosebit de puternic, doi dintre cei patru pasageri au murit pe loc. Ceilalți doi au murit la scurt timp după producerea accidentului, relatează ebihoreanul.ro.

În autoturism se afla o familie din Brad. Un bărbat de 49 de ani, care se afla la volanul autoturismului, soția lui – de 48 de ani, fiica acestora, în vârstă de 25 de ani, și soțul ei, de 27 de ani.

Cei patru circulau, cu un autoturism Dacia Duster. La intrarea în Beiuș, spun polițiștii din Bihor, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat pe contrasens, a ieșit de pe șosea și a intrat în șanțul opus direcției de mers, într-un tub de beton de canalizare, după care s-a răsturnat.

Primele date culese de oamenii legii la locul accidentului de duminică dimineaţă duc la ipoteza că şoferul ar fi adormit la volan, întrucât pe şosea nu există urme de frânare

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult