O tânără și familia ei au ajuns la închisoare după ce au plătit un asasin să-i ucidă fostul iubit. Cum s-a întâmplat totul
Emma Giles, în vârstă de 24 de ani acum, din Marea Britanie, a plănuit totul cu tatăl ei, Mark Giles Snr, fratele Mark Giles Jnr și cu iubitul ei de la acea vreme, Sam Millis. Aceștia l-au ademenit pe fostul iubit să iasă din casă, acolo unde se afla bărbatul plătit să-l înjunghie, scrie dailymail.co.uk.
Victima a supraviețuit, însă a rămas cu traume atât psihice, cât și fizice.
O investigație a arătat că bărbatul rănit, în vârstă de 48 de ani, a avut o relație cu Emma, care pe atunci avea 20 de ani, în vara anului 2019.
Tatăl ei nu era de acord cu relația lor și a făcut presiuni asupra fostului iubit să se despartă, apelând la amenințări cu violența.
Cei doi s-au despărțit după aproximativ două luni, dar s-au reîntâlnit în decembrie, înainte ca Emma să rupă din nou legătura cu el.
Tânăra l-a contactat din nou pe 21 decembrie, rugându-l să se întâlnească. Însă, când a ieșit din casă, bărbatul s-a întâlnit, de fapt, cu cel plătit să-l ucidă. Victima a reușit să meargă la un vecin și să ceară ajutorul.
Anchetatorii au descoperit că Emma alături de familia ei a pus la cale acest plan, plătind asasinul cu 3.000 de lire sterline. Ei au fost condamnați la un total de 45 de ani de închisoare.