Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O tânără în moarte cerebrală, deconectată de la aparate fără acordul familiei

Your browser doesn't support HTML5 video.

O femeie din Sibiu acuză medicii de la Spitalul Municipal că au fost inumani, atunci când fiica sa, în vârstă de 23 de ani a intrat în moarte cerebrală.

Fata a fost răpusă de o meningită care a evoluat fulgerător, însă familia ei nu crede nici acum că totul s-a sfârşit şi nu e de acord că tânăra să fie deconectată de la aparate. Mama spune că, deşi se afla în spital, nimeni nu a informat-o despre decesul fiicei, şi că a aflat totul abia după insistențe repetate.

Pe 4 ianuarie, Diana s-a simţit rău, iar mama şi fratele tinerei au urcat-o în maşină şi au dus-o la secţia de urgenţă a Spitalului Militar. De aici medicii au trimis-o cât au putut de repede la Spitalul Municipal, unde a fost diagnosticată cu meningita. Situaţia tinerei s-a agravat de la o zi la alta!

Lăcrimioara Elena, mama tinerei: "Duminică seara i-au declarat moartea cerebrală, la 22:00. Noi fiind prezenţi pe holul spitalului. Luni dimineaţa acolo, nu ne-au spus absolut nimic, întrebam de starea ei, ziceau că este aceiaşi, gravă. Când am început să întreb anumite chestii mi-au spus: Doamnă nu mai aveţi ce face, copilul dumneavoastră e în moarte cerebrală". Femeia a fost atât de şocată, încât nu a putut accepta că fata ei a murit. A insistat că Diana să mai primească tratament şi abia atunci medicii au avut un răspuns tranşant.

Lăcrimioara Elena, mama tinerei: "M-a repezeit şi mi-a spus: Doamnă, ce nu ai înţeles? Pentru acest copil, nu se mai poate face nimic. E mort din punctul meu de vedere. Şi dacă vreţi să ştiţi am dreptul să o deconectez de la aparate și fără acordul dumneavoastră."

Citește și
bloc
Femeie de 54 de ani, găsită moartă pe acoperișul de la intrarea blocului

Conducerea spitalului spune că pacientă a fost tratată conform protocolului, iar familia a primit toate informaţiile de care avea nevoie.

Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului municipal din Sibiu: "Practic în cazul unui pacient cu moarte cerebrală, acesta se afla într-o situaţie ireversibilă. Este decedat din punct de vedere medico-legal. Medicii consideră că au informat familia în mod concret."

Diana terminase Facultatea de inginerie din Sibiu şi acum făcea un master. Se gândea să-şi deschidă o mică afacere.

Cătălin Novac, prieten: "Diana era o persoană foarte bună, un prieten bun. Chiar îmi pare rău că s-a întâmplat asta, nu merita deloc."

Familia nu şi-a dat acordul pentru că fata să fie deconectată de la aparate. Dar soarta ei, spun medicii, nu are cale de întoarcere: în cele din urmă, organismul ei va ceda.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult