O tânără care a insultat rasial bodyguardul unui bar a primit interdicția de a intra în oraș, la eliberarea pe cauțiune
Sharna Walker, în vârstă de 24 de ani, l-a insultat și jignit pe bodyguardul Tristan Price pentru că a dat-o afară într-un bar din oraș, sâmbăta trecută, iar incidentul a ajuns pe rețelele de socializare.
Tânăra de 24 de ani a avut o reacție violentă, țipând la portarul de culoare, cu apelative rasiale, după care a strigat. „Dă-mi dracu geanta aia, nenorocit de n...”, nu înainte de a-l împinge și de a-l scuipa.
Potrivit poliției din Birmingham, agresoarea a fost reținută și ulterior eliberată pe cauțiune, cu interdicția de a mai intra în oraș. Ea locuiește în Worchester, potrivit cotidianului „The Sun”.
„Tânăra de 24 de ani, din Worcester, ar fi folosit un limbaj rasist față de angajatul barului Figure of Eight din Broad Street, la un moment dat, între orele 22:00 și 23:30. De asemenea, este acuzată că a abuzat verbal, folosind tot insulte rasiste, un alt bărbat care se afla lângă intrarea în pub, iar mai devreme deteriorase mobilierul din incintă. A fost eliberată pe cauțiune, cu interdicția de intrare în Birmingham. Continuăm cercetările înainte de a prezenta dosarul instanței” a declarat un purtător de cuvânt al Poliției din West Midlands.
Bodyguardul Tristan Price s-a declarat foarte afectat de incident, spunând că a fost mai rău „decât dacă cineva m-ar fi amenințat cu un cuțit”.
„Oamenii s-au sinucis din cauza rasismului și nu putem să mai trecem totul sub tăcere. Cineva m-a amenințat cu un cuțit în timp ce eram la muncă, ceea ce a fost șocant. Acum însă mi s-a părut mult mai rău. Vreau să cred că nimeni nu mă va judeca, pe mine sau altcineva, după culoarea pielii” a spus el.
„Sharna nu este cu siguranță rasistă, 100%. Era doar beată” a declarat bunica fetei, spunând că aceasta își regretă fapta.
Femeia a primit și interdicție „pe viață” de mai intra în local, un reprezentant al firmei confirmând că a provocat probleme în interior, iar apoi l-a scuipat pe paznic și l-a insultat cu remarci rasiale.