O tânără a fost găsită moartă într-o biserică părăsită, după ce a mers la vânătoare de fantome. Detaliile date de un martor
Victima, o femeie de 22 de ani din Franța, pe nume Auriane Nathalie Laisne, ar fi fost victima unei crime sau ar fi fost sacrificată, după cum spun anchetatorii, scrie dailymail.co.uk.
Un martor a povestit că a văzut-o pe Auriane alături de un prieten de sex masculin cu câteva zile înainte să fie găsită fără viață, luna trecută, și că cei doi ar fi purtat haine negre, „precum vampirii”.
Trupul ei a fost găsit câteva zile mai târziu, pe 6 aprilie, hainele ei fiind îmbibate în sânge. De asemenea, o parte din sângele de pe jos a fost șters.
Autopsia a arătat că aceasta fost înjunghiată de mai multe ori în gât și în abdomen, dar și împușcată în aceleași zone.
Bărbatul care o însoțea pe Auriane a fost găsit în Franța, miercuri noapte. Acesta se numește Teima Sohaib și are 21 de ani. El a fost arestat în Lyon sub acuzația de crimă.