Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O româncă din Anglia s-a răzbunat pe șefa ei turnându-i detergent în cafea. Judecătorii au pronunțat sentința

O româncă a fost condamnată la închisoare în Marea Britanie pentru că i-a turnat șefei detergent în cafea. Judecătorii au decis că i-a pus acesteia, deliberat, viața în pericol.

Aurora Iacomi, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnată la 10 luni de închisoare. Femeia lucra ca agent de curățenie la o firmă, într-o stație de metrou, și avea deseori conflicte cu șefa ei, Angelina Raychinova. S-a decis să acționeze după ce aceasta a umilit-o în fața colegilor, relatează BBC.

După ce șefa ei a făcut plângere la poliție, românca a spus că voia să-i facă doar o „farsă”. Judecătorii au decis însă că ea a acționat din răzbunare și a folosit o substanță extrem de toxică, asupra efectelor căreia fusese deja instruită.

Șefa a făcut-o de râs în fața întregii echipe pe 22 aprilie, se arată în documentele de la instanță, iar românca a declarat în fața judecătorului că s-a simțit jignită și umilită.

Românca a văzut că șefa ei a lăsat termosul cu cafea în vestiar, așa că i-a turnat în el un detergent extrem de puternic, Graffi Green, folosit pentru îndepărtarea urmelor de grafitti.

Citește și
fetita arsa cu detergent
O fetiță a suferit arsuri grave de la o capsulă de detergent din supermarket

Când Angelina Raychinova a sorbit din cafea, a simțit o arsură în gură și un gust nefiresc, așa că a scuipat imediat conținutul.

Supraveghetoarea a anunțat autoritățile, iar pe înregistrările camerelor de supraveghere a fost identificată românca umblând la termosul cu cafea al șefei sale.

Judecătorul Benedict Kelleher, de la Curtea Regală din Londra, a declarat că este „clar” că Iacomi s-a simțit persecutată și a avut resentimente.

Acțiunile ei au fost „premeditate” și au intenționat să provoace efecte negative, a precizat magistratul.

Judecătorul a subliniat că românca nu a conștientizat „nivelul de risc” la care ea o expunea pe șefa ei.

Aurora Iacomi, care nu are condamnări anterioare, a pledat vinovată față de acuzația de administrare a unei substanțe nocive.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult