Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O fetiţă de 8 ani din Botoşani, dată dispărută de familie, a fost găsită moartă la marginea unui sat. Micuța ar fi fost ucisă

O fetiţă de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.  

„Minora a fost găsită în cursul nopţii, decedată. Aceasta se afla la marginea localităţii de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi. Sunt desfăşurate activităţi specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forţe de ordine, poliţiştii, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră”, a transmis, sâmbătă dimineaţă, IPJ Botoşani.

Sursa citată a precizat că au sosit în sprijin jandarmi din Suceava şi lucrători de la Biroul de Operaţiuni Speciale Suceava.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani”, a mai transmis sursa citată.

Chică Roşa Maria Silvia, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă, vineri, în jurul orei 20:00, pentru a se deplasa la o rudă din apropiere, dar nu a mai revenit. Căutările au fost demarate imediat.

Citește și
Un copil de doi ani a fost găsit mort, cu fața într-un lighean cu apă. „Avea puls în maşină, după aia nu a mai avut nimic”
Un copil de 2 ani a fost găsit mort, cu fața într-un lighean cu apă. „Avea puls în maşină, după aia nu a mai avut nimic”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult