O fetiță de 6 ani i-a salvat viața mamei sale. Coșmarul prin care a trecut femeia, ani la rând
Fetița a vorbit despre abuzurile la care este supusă mama sa încă de anul trecut, când i-a spus profesoarei sale că mama sa „îl iubește pe tatăl ei, însă el o rănește mereu”, potrivit Daily Mail.
Jodie Keegans și-a cunoscut soțul într-un club de noapte, în 2005. De când s-au căsătorit, acesta i-a interzis să muncească, să dețină un telefon mobil sau să se vadă cu familia. Ea n-a fost lăsată nici măcar să meargă la înmormântarea surorii sale, care a murit de cancer.
Ca urmare a mărturisirilor făcute de fetiță, bărbatul de 34 de ani a fost arestat. Jodie a fost dusă la un spital, pentru prima dată de când au început abuzurile și a rămas acolo internată timp de cinci zile. Ea fusese bătută de numeroase ori, având coaste rupte și fracturi, cât și vânătăi pe o mare parte din corp. La un moment dat, bărbatul aproape că i-a tăiat urechea și i-a interzis să meargă la spital. Astfel, femeia a fost nevoită să o lipească la loc cu lipiciul folosit pentru genele false.
Fetița de 6 ani a mărturisit că mama sa era bătută fără niciun motiv. Uneori, femeia era agresată pe motiv că n-a făcut cafeaua cum trebuie sau că ea poate dormi, când el nu putea.
„Fiica mea este eroina mea. A fost suficient de curajoasă încât să spună la școală ce s-a întâmplat. Abia atunci au intervenit serviciile sociale. Chiar mi-a salvat viața. Relația noastră a început foarte bine. Era un partener grozav și un tată bun până acum trei ani, când a început să fie din ce în ce mai posesiv. Mi-a zis că nu vrea să interacționez cu nimeni și îi întreba mereu pe copii dacă am vorbit cu cineva. Îmi spunea că sunt leneșă, iar copiilor le spunea că mămica lor e inutilă. Obișnuiam să iubesc filmele de groază, mai ales de Halloween, dar nu mai pot să mă uit la așa ceva de când trăiesc într-unul”, a spus femeia.
Când poliția a venit la ei acasă, bărbatul a fugit pe geam.
„De îndată ce i-am văzut, am știut că este singura mea șansă, așa că după ce a fugit am încuiat toate ușile și ferestrele. Apoi am făcut ceva ce nu mai făcusem niciodată: le-am arătat rănile mele și le-am spus: cred că sunt o victimă a violenței domestice. Cred că a fost prima dată când am realizat cu adevărat ce mi se întâmplă”, a mai spus ea.
Bărbatul a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru viol, violență și agresiune.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!