Doi bunici și doi copii au murit după ce au fost luați de viitură în Tulcea
Your browser doesn't support HTML5 video.
Femeia de 58 de ani şi cei doi copilaşi, de 7, respectiv 4 ani, au fost găsiţi, după câteva ore de căutări, la trei kilometri distanţă de locul incidentului. Niciunul nu mai era în viaţă. Iar după o noapte de eforturi, miercuri dimineaţă, a fost găsit mort şi bunicul de 68 de ani. Atât în localitatea în care s-a petrecut această tragedie, cât şi la 40 de km depărtare, la Istria, în judeţul Constanța, au fost observate o tornadă şi alte două vârtejuri.
Natura s-a dezlănţuit aseară în toată Dobrogea. Prima tornadă a fost suprinsa în judeţul Constanța, la Istria.
Câteva ore mai târziu, la Topolog, în judeţul Tulcea localnicii au observat cum cerul se înnegreşte, iar o furtună puternică s-a iscat din senin. Nu a durat mult până când din cer au coborât două vârtejuri cu aspect de tornadă.
După ploaia torenţială, autorităţile au fost anunţate de dispariţia celor patru persoane: bunicii şi nepoţii lor. Au vrut să traverseze un pârâu, cu şareta, dar au fost luaţi de viitura puternică.
Un localnic a văzut scenele cumplite şi a dat alarma.
La faţa locului au ajuns de urgenţă pompierii care au început căutările. După aproape cinci ore - femeia de 58 de ani şi copiii de 7, respectiv 4 ani, au fost găsiţi morţi, la trei kilometri distanţă de locul în care au dispărut.
Trupul bătrânului a fost găsit abia miercuri dimineaţă, la circa 600 de metri de locul unde atelajul a fost luat de ape. Bărbatul era mort de câteva ore, potrivit medicilor de la ambulanţă.