O femeie izolată la domiciliu a fost bătută de soțul ei și alungată de acasă, în miezul nopții, alături de copil
Femeia, în vârstă de 27 de ani, a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a reclamat că soţul său, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a lovit-o cu pumnul în zona spatelui şi alungat-o din locuinţă.
"Ea a menţionat că este a patra oară când bărbatul o agresează fizic şi, fiind speriată, a luat copilul în grabă, părăsind locuinţa şi cerând sprijinul forţelor de ordine. Femeia şi copilul au fost preluaţi imediat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Tulcea şi transportaţi la Spitalul Judeţean Tulcea. În urma investigaţiilor medicale de specialitate acordate, s-a stabilit că femeia se afla în perioada de izolare la domiciliu, în actualul context pandemic", se arată în comunicatul IJJ.
Tânăra şi copilul ei au fost preluaţi de reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială în vederea acordării de sprijin în cadrul Centrului de recuperare pentru victimele violenţei în familie.
Lucrătorii IJJ au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.