Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Constanţa a născut în latrina din curte. Copilul, salvat de SMURD din hazna

Incident oribil în România anului 2018, unde mai mult de jumătate dintre locuinţe nu sunt conectate la canalizare.

Un echipaj SMURD Constanţa a participat, miercuri la salvarea unui nou-născut pe care mama acestuia l-ar fi scăpat în toaleta din curte, neştiind că naşte, informează ISU Constanţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanţa, Anca Chiriţă, un echipaj SMURD a fost solicitat miercuri dimineaţă, în jurul orei 11.09, să se deplaseze de urgenţă în comuna Mihai Viteazu, pentru a ajuta la salvarea unui nou născut, din latrina unei locuinţe.

"Mobilizarea a fost exemplară, iar la ora 11.25, colegii noştri din teren au raportat prin staţie operaţiunea încheiată cu succes, fătul, de sex masculin, fiind adus la suprafaţă cu semne vitale. Apoi a fost preluat de medici şi adus pe calea aerului la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru îngrijiri medicale, mama urmând să vină la spital cu o ambulanţă", a declarat purtătorul de cuvânt ISU.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Claudia Tatarici, a relatat că fătul a venit pe lume ca urmare a unei expulzii spontane, suferită de mamă, în timp ce se afla la toaletă, în curtea casei. "Din câte se pare, naşterea este la termen, mama are 20 de ani, nu este căsătorită şi a declarat că nu a ştiut că este gravidă până în această dimineaţă când a născut spontan. Copilul este sănătos", a precizat Claudia Tatarici.

Citește și
hazna
Bebelus de 9 luni, gasit mort in hazna. Mama copilului, in varsta de 21 de ani, sustine ca a avortat spontan

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult