O femeie din Bacău și-a ucis partenerul, după ce a fost bătută în repetate rânduri. „A pus mâna pe o ghioagă și i-a dat”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Când bărbatul a agresat-o iar, l-a lovit cu un par până când acesta s-a prăbușit inconștient la pământ. Săteanul a murit acum la spital, la două zile de la crunta înfruntare din cuplu.
Din curtea celor doi se auzeau mai mereu certuri, spun acum vecinii lor. De această dată, o localnică a văzut cum femeia de 40 de ani îl lovea pe partenerul său și a dat alarma.
Andrei Roșu: „S-a auzit gălăgie. Eram undeva aici și a țipat soția. Am venit acasă și l-am găsit pe el aici jos cum îl lovise ea.”
Reporter: „Mai putea vorbi?”
Andrei Roșu: „Nu mai putea. Am sunat la ambulanță.”
Reporter: „S-au mai întâmplat certuri între ei?”
Andrei Roșu: „Nu e prima oară, s-au bătut de atâtea ori. Când el pe ea, și acum s-a întors roata."
Vecin: „După cum au spus vecinii ea s-a apărat. A pus mâna pe o ghioagă și i-a dat. Și ea are lovituri pe corp.” Bărbatul a fost dus la spital. Medicii au constatat că rănile lui îi puneau viața în pericol, așa că au sunat la poliție.
Mirela Romanet, spitalul județean Bacău: „Pacientul a ajuns la UPU în stare foarte gravă. (…..) Diagnosticul este traumatism cranian sever, fracturi costale și multiple edeme și contuzii.”
Cercetată inițial pentru tentativă de omor, partenera celui ucis ar putea fi condamnată acum pentru crimă.
Cristinel Ciocanta, șef secția penală Parchetul Tribunalului Bacău: „Inculpata l-a lovit pe concubinul său în mod repetat cu corpuri contondonte”. Suspecta riscă acum o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.