Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie de 71 de ani a murit după ce a pierdut controlul mașinii și a căzut în râpă

O femeie de 71 de ani a decedat într-un accident de circulaţie care a avut loc duminică după-amiaza în apropiere de municipiul Brad, maşina în care se afla victima prăbuşindu-se într-o râpă de pe marginea unui drum de ţară.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, vinovat de producerea accidentului este un bărbat de 87 de ani, care, aflat la volanul maşinii sale, a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă periculoasă la dreapta şi s-a răsturnat într-o râpă situată în zona satului Ruseşti, transmite Agerpres.

"În urma accidentului a rezultat decesul unei femei în vârstă de 71 de ani, pasageră în autoturismul răsturnat. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

Şoferul maşinii a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult