O femeie de 30 de ani a fost găsită moartă într-o mașină, în Bacău
Galerie foto
Conform reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că o femeie este moartă într-o maşină parcată în cartierul Şerbăneşti din Bacău, transmite news.ro.
Anchetatorii au descoperit pe trupul victimei mai multe traumatisme, o ipoteză luată în calcul fiind că femeia, în vârstă de 30 de ani, ar fi fost bătută până când a murit.
Procurorii fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut evenimentul.
“O echipă complexă alcătuită din procuror criminalist şi lucrători de poliţie din cadrul IPJ Bacău efectuează cercetarea la faţa locului şi investigaţii pentru a stabili împrejurările care au condus la decesul persoane respective”, au afirmat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.