O femeie a păstrat cadavrul soțului timp de un an și jumătate în apartament. Cum a fost descoperit
Procuratura din oraş a confirmat luni acest caz, despre care scrisese prima dată cotidianul popular Bild.
Îngrijitorul apartamentului de două etaje în care trăiau cei doi bătrâni a început să devină îngrijorat în legătură cu acest cuplu după ce şi-a dat seama că nu l-a mai văzut pe soţ de un an şi jumătate, aşa că a anunţat poliţia.
Poliţiştii s-au prezentat la apartament la 19 septembrie şi au devenit suspicioşi după ce femeia nu le-a permis să intre într-o cameră încuiată.
Când au intrat în cele din urmă în cameră, poliţiştii au descoperit cadavrul bărbatului, într-o stare avansată de putrefacţie.
Procuratura a dispus efectuarea unei autopsii, însă nu s-au găsit dovezi privind o eventuală crimă.
"Este vorba doar de un incident tragic de familie", a spus purtătoarea de cuvânt, Nana Frombach.
"Femeia a avut cu adevărat probleme în a accepta" moartea soţului, a mai afirmat ea.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!