O femeie a murit după ce i s-a făcut rău în trenul IR Suceava - Bucureşti
Femeii i s-a făcut brusc rău în timp ce se afla în tren iar când a fost preluată de un echipaj medical, era deja în stop cardio-respirator, fără a mai putea fi salvată.
Duminică dimineaţă, poliţiştii Serviciului Judeţean Poliţie Transporturi Vrancea au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că în trenul IR 1750, (Suceava-Bucureşti )unei femei i s-a făcut rău şi nu mai prezintă semne vitale.
În staţia Adjud a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, i s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă a fost constatat decesul, potrivit News.ro.
Femeia, în vârstă de 40 de ani, din judeţul Bacău, a fost identificată şi era cunoscută cu afectiuni medicale.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!