O femeie a fost găsită moartă într-un mormânt improvizat, la peste 10.000 de kilometri de casă. Familia o declarase dispărută
Karla Xiomara Zelaya Godoy a mers în vacanță, în Peru, luna trecută, într-un sejur romantic alături de iubitul ei, Jorge Alfredo Minaya Garay.
Cuplul a vizitat mai multe atracții turistice, inclusiv Machu Picchu și capitala Lima. Cei doi au trimis mai multe poze din vacanță pe grupuri de WhatsApp.
Câteva zile mai târziu, Karla - 46 de ani - a fost dată dispărută de familie, potrivit The Sun.
Fiica ei, în vârstă de opt ani, vorbise ultima dată cu mama ei pe 22 septembrie, în timp ce se afla într-un taxi cu iubitul femeii, pe drum spre bunica din Lima.
Karla îi transmisese mamei sale că va merge în Spania în următoarea zi, însă nu a mai primit nicio veste de la ea.
Poliția din Peru a pornit o investigație pe 3 octombrie, la 11 zile de la dispariția Karlei, inițial crezând că a fost răpită.
Miercuri, ofițerii au găsit rămășițe umane pune într-un sac albastru, într-un mormânt de mici dimensiuni. Oamenii legii ar fi primit o înregistrare a unei conversații dintre Garay și fratele Karlei, Erick Zelaya.
În presupusa confesiune, Garay mărturisea că a ucis-o pe Karla și că i-a îngropat cadavrul sub terasa casei bunicii sale din Lima.
Polițiștii au reușit să găsească trupul femeii după mai mult de 10 ore.
Garay a plecat în Chile pe 1 octombrie, cu două zile înainte de a fi pornită investigația, apoi a luat un bilet de avion spre Londra.
Bunica lui Garay a confirmat că nepotul său a vizitat-o acasă.
„Sunt mulți care o iubesc și îi simt lipsa. Are și o fetiță de opt ani care îi duce dorul”, a spus fratele Erick.
Karla și Garay s-ar fi cunoscut la muncă, în Londra, în 2020. Femeia urma să îi cunoască familia din Peru a iubitului ei.