O fată şi o femeie, muşcate de un rechin într-o populară destinaţie turistică
Arhipelagul este format din 74 de insule din apropierea Marii Bariere de Corali, aflat în largul coastei din regiunea australiană Queensland, unde recent a fost înregistrat un val de astfel de atacuri.
Cele două se aflau într-o zonă cu apă puţin adâncă în dreptul plajei Catseye de pe insula Hamilton, la momentul atacului, joi dimineaţa, potrivit serviciului de ambulanţă din Queensland.
"Două paciente sunt tratate la Centrul Medical de pe Insula Hamilton. O pacientă a suferit o leziune în zona labei piciorului, iar cealaltă în zona gambei", a precizat serviciul de ambulanţă pe Twitter.
Fetiţa a fost ulterior transportată la un spital mai mare pentru tratament suplimentar, a adăugat acesta.
Ambele femei se află într-o stare stabilă, cu leziuni care nu le pun în pericol viaţa.
Administratorii Insulei Hamilton au declarat reporterilor că rechinul care le-a atacat pe cele două femei nu avea mai mult de un metru. Plaja a fost închisă.
Atacul vine după ce în luna noiembrie un australian în vârstă de 33 de ani a decedat în urma muşcăturii unui rechin la Cid Harbor, tot în regiunea Insulelor Whitsunday.
De asemenea, în septembrie, o femeie de 46 de ani şi o fetiţă de 12 ani au fost muşcate de rechini la o zi distanţă, tot în zona Cid Harbor. După ce fata şi-a pierdut un picior în urma atacului, a fost declanşată o operaţiune de o săptămână în decursul căreia şase rechini au fost prinşi şi ucişi.
Regiunea Insulelor Whitsunday este una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din Australia, cu peste 750.000 de vizitatori locali şi internaţionali în fiecare an.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!