Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O fată de 18 ani s-a aruncat în râul Bistrița după o ceartă cu mama ei. Trupul ei nu a fost găsit

O fată de 18 ani din județul Neamț s-a aruncat în râul Bistrița sâmbătă seara după o ceartă cu mama sa. Ea a fost văzută cum sare de pe un pod de o femeie care a chemat poliția.

Pompierii au intervenit timp de două ore, până la ora 22:00, însă căutările au fost oprite, fiind reluate duminică dimineața.

Tragedia s-a petrecut pe canalul de fugă al râului Bistriţa, în localitatea Slobozia - oraşul Roznov, potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru.

Pompierii vor folosi barca din dotare şi, cu sprijinul lucrătorilor de la Hidroelectrica, ce vor opri temporar uzinarea apei pe canal, vor încerca să găsească trupul tinerei.

Fata s-a aruncat în râu sâmbătă seara, în jurul orei 21:30, după o ceartă cu mama sa, după cum au povestit vecinii. Ea a fost văzută cum sare de pe pod în râul Bistriţa de o femeie care a sunat imediat la 112.

Localnicii susţin că tânăra ar fi suferit o depresie după ce, în urmă cu doi ani, tatăl acesteia s-a sinucis prin spânzurare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult