Noi imagini cu victime ale drogului ”zombie”, la Arad: "Ce-ai fumat, mă?". VIDEO
Trei tineri au fost surprinşi pe strada Academia Teologică din Arad. Doi dintre ei stau inerţi, proptiţi de un gard, incapabili să vorbească sau să se mişte.
Potrivit aradon.ro, pe lângă cele două persoane surprinse în imagini, exista şi o a treia sub influenţa drogurilor, dar care era la o distanţă de aproximativ 20 de metri faţă de cei doi.
Se pare că cei trei ar fi fumat drogul „zombie”, cum este el cunoscut în ţară, sau „şoricioaica”, aşa cum i se spune în Arad.
Este vorba despre un drog sintetic care se obţine din substanţe foarte nocive pentru corpul uman.
Astfel de imagini au fost surprinse, în ultimele luni, în mai multe orașe din țară, precum Timișoara, Oradea sau Constanța.
Orașul Arad s-a aflat în mijlocul unei anchete DIICOT, după ce s-a descoperit că acest drog este foarte popular.
O rețea de traficanți a fost descoperită, însă pedepsele primite de cei care au produs și comercializat drogul au fost foarte mici, scrie sursa citată.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!