Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motociclist spulberat de o mașină, la Timișoara. Bărbatul a murit pe loc

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sâmbătă seară, un motociclist de 45 de ani a murit după ce a fost lovit în plin de o mașină, la intrarea în Timișoara.

 

În urma impactului violent, victima a fost aruncată pe marginea șoselei și a suferit răni care i-au adus sfârșitul. 

Scenele teribile s-au derulat sâmbătă seară la intrarea în Timişoara, pe o porţiune de şosea unde limita de viteză este de 50 de kilometri pe oră. Accidentul a fost surprins de camera de bord a maşinii care a spulberat vehiculul pe două roți.

În imagini se vede cum, la un moment dat, când un autoturism intră de pe şoseaua de centură a oraşului pe drumul naţional, motociclistul în vârstă de 45 de ani trece de pe prima bandă de mers pe a doua.

 Șoferul implicat în accident: „Mergeam de acasă spre serviciu şi la un moment dat, mi-a intrat în față motociclistul de pe banda 1, a intrat pe banda 2, eu circulam pe banda 2, mi-a intrat brusc în faţă şi nu am mai avut cum să îl evit. Probabil s-a speriat văzând că coboară acel om cu maşina de pe pasaj.”

Citește și
motocicleta
Un motociclist bulgar a murit, după ce a lovit un cap de pod pe Transalpina

Impactul a fost atât de puternic încât motociclistul a fost proiectat la mai bine de 20 de metri. A lovit parapetul de pe marginea drumului, iar medicii nu au putut face nimic să îl salveze.

Bărbatul aflat la volan a scăpat teafăr în urma impactului.

Șoferul implicat în accident:  "Eu am fost izbit în parapet, în parapetul de beton, apoi în celălalt, şi eu mi-am văzut moartea cu ochii."

Poliţiştii au ajuns imediat la fața locului şi au început cercetările.

Ioan Lazăr - şeful biroului rutier Drumuri Naţionale şi Europene: ”În cauză s-a deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.”

Circulaţia în zona a fost deviată mai bine de două ore.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult