Credinciosul care a fost răstignit în ultimii 33 de ani, în Vinerea Mare. VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În Filipine, drumul Golgotei şi răstignirea sunt reconstituite cu fidelitate în fiecare an, de la costume până la brutalitatea întâmplărilor biblice.
Ruben Enaje este un bărbat în vârstă de 56 de ani din orașul San Fernando, care s-a lăsat răstignit de 33 de ori până acum, în Vinerea Mare. El spune că va continua să facă asta atâta timp cât corpul lui va putea suporta.
O altă credincioasă, Mary Jane Sazon, a participat la acest ritual pentru a 16-a oară: ”Atunci când îmi arăt evlavia, rugăciunile mele se îndeplinesc. Apoi se opresc. Am început să am din nou probleme cu inima, așa că m-am alpturat crucificării din nou. Am simțit că, prin această evlavie, orice boală aș avea .. se duce, dispare.” - spune Sazon, potrivit Associated Press.
Vezi imaginile şocante în galeria fotoDeşi Biserica nu aprobă aceste practici, alți patru bărbaţi şi o femeie s-au lăsat răstigniţi pe cruci de lemn, vrând să îndure şi ei suferinţa Mântuitorului. Sunt convinşi că astfel îşi spală păcatele şi câştigă bună-voinţa lui Dumnezeu.
"Când am făcut penitenţa aceasta, rugăciunile mele au devenit realitate. Apoi am încetat şi am început să am probleme de sănătate, aşa că am luat parte din nou la crucificare. Am simţit că aşa mă vindec de orice boală”, spune unul dintre ei.
Mii de oameni asistă la acest spectacol al suferinţei şi, dacă filipinezii s-au obişnuit cu tradiţia veche de zeci de ani, pentru străini este şocant. "Noi suntem din Polonia, tot o ţară catolică, dar nu e deloc aşa. E mult mai paşnic şi liniştit. Nimeni nu vrea să sufere aşa" , spune un turist.
Mult mai paşnică a fost procesiunea de pe Via Dolorosa, din Ierusalimul vechi. Acolo, mii de preoţi şi pelerini creştini au păşit pe pietrele străvechi pe care se spune că a mers Isus ducându-şi crucea.
Pelerinii, mulţi dintre ei ducând cruci, s-au oprit de mai multe ori de-a lungul drumului, iar procesiunea a culminat la Biserica Sfântului Mormânt, unde Isus a fost îngropat pentru a învia după trei zile, în Duminica Paştelui.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: Polonia , turisti , paste , Filipine , crucificat , procesiuni
Dată publicare: 19-04-2019 18:24